6 lucruri mai putin stiute despre Islanda
- Valentin Capraru
- /
- 10 noiembrie 2021

Islanda este probabil una dintre cele mai fascinante țări de pe glob, fiind locul unic în lume unde poți admira munți cu creste ninse, alături de ghețari strălucitori, vulcani impresionanți, gheizere și aurora boreală. Dacă nu ai ajuns încă să vizitezi aceste tărâmuri de poveste, dar îți dorești să mergi în excursie în Islanda, iată câteva curiozități care cu siguranță îți vor stârni interesul.
Populația Islandei este similară cu cea a unui oraș mare, precum Iași sau Cluj Napoca
La o suprafață de 103.000 km pătraţi, Islanda are o populație de 332.529 de locuitori, iar 60% din aceștia trăiesc în capitala ţării. Din cauza condițiilor vitrege (erupții vulcanice, ierni foarte reci, epidemii, foamete), populația Islandei a fost grav afectată, variind între 40 000 -60 000 pana la jumătatea secolului 19.
În Islanda trăiesc de două ori mai multe oi decât oameni
Puțini știu că islandezii au foarte multe turme de oi. Astfel, în țară sunt aproximativ 600 de mii de oi, la o populație ce depășește cu puțin 300 000 (numărul oilor este aproape dublu față de numărul oamenilor). Pe lângă carnea de oaie, islandezii mai consumă și cantități mari de peşte, carne de balenă sau de puffin, însă mâncarea naţională este hotdogul. În timpul sejurului în Islanda, trebuie neapărat să te delectezi cu un hotdog islandez (numit Pylsa or Pulsa) făcut din amestec de carne de oaie, vită și porc.
Islanda are o literatură bogată și cititori pasionați
Probabil din cauza distanțelor mari între locuințe (ceea ce îngreunează socializarea), a climatului rece, care îi ține pe islandezi mult timp în case, dar și a interesului crescut a locuitorilor Islandei pentru cultură în general și literatură în special, un islandez citește în jur de patru cărți pe an, iar un islandez din zece publică o carte în timpul vieții. În islanda nu există analfabetism, rata de alfabetizare fiind de 100%.
Electricitatea se obține din surse regenerabile
Datorită poziției sale geografice și a numărului mare de cascade, izvoare geotermale, gheizere și vulcani, Islanda este azi cea mai importantă țară producătoare de energie verde.
Insula nu are armată
În Islanda nu există armată, paza de coastă și serviciul de salvare funcționând pe bază de voluntariat. Rata criminalității în Islanda este printre cele mai scăzute din lume, în 2013 poliția fiind pusă pentru prima oară în situația de a împușca un infractor.
În Islanda nu sunt țânțari sau păianjeni
Deși prezente în alte zone cu condiții climatice severe, precum Groenlanda sau Antarctica, în Islanda aceste insecte sunt absente, sau, dacă există, sunt extrem de puține. Singura explicație plauzibilă ar fi aceea că ciclul de viață al insectelor este perturbat de creșterile și scăderile bruște de temperatură în mijlocul iernii, ceea ce ar face imposibil ca ei să se înmulțească. Deci, dacă mergi în excursie în Islanda în timpul verii, nu trebuie să-ți faci iei cu tine spray anti insecte.
SOURCE AND TAGS