Sinaia - VACANTE IN ROMANIA

Sinaia - VACANTE IN ROMANIA
Ce este bine de știut despre Sinaia, drept destinație de vacanță? Accesează acest link pentru a afla mai multe informații!
Citeste mai multSinaia - VACANTE IN ROMANIA

Te tentează o vacanță în Sinaia? Înainte de a-ți planifica un sejur în această superbă stațiune montană, iată tot ce trebuie să știi despre această locație superbă, dar și despre atracțiile turistice de aici.
Sinaia este un oraș și o stațiune montană din județul Prahova, România. Una dintre cele mai importante stațiuni și destinații balneare din România ce primește oaspeți de toate vârstele pe tot parcursul anului. Situată în Muntenia, zonă semnificativă din punct de vedere istoric, ea și-a câștigat denumirea de „Perla Carpaților” datorită împrejurimilor sale naturale uimitoare și condițiilor excelente pentru recreere și îngrijire medicală. Zonele împădurite de la poalele munților încadrează stațiunea într-o frumoasă scenă verde și crează cadrul perfect pentru o vacanță memorabilă.
Vremea în Sinaia
„Perla Carpaților”, Sinaia, primește vizitatori în toate anotimpurile și aici mereu este ceva de făcut. Are o climă continentală, cu veri calde și umede. Se bucură de o climă specifică trecătorilor de munte de joasă altitudine. 8 °C este temperatura medie în fiecare an. 15 °C este temperatura medie în iunie, iar temperatura tipică pentru ianuarie este de 4 °C.
Cum ajungi în Sinaia
Situată la o altitudine între 798 și 1055m, pe versantul sud-estic al Masivului Bucegi, de-a lungul văii Prahova, Sinaia este ușor accesibilă de oriunde din țară. Stațiunea se află la aproximativ 123 km de București și doar 37 de Km de Brașov de-a lungul DN1. Fiind relativ în centrul țării, aici se poate ajunge ușor din toate colțurile acesteia.
Deși este recomandat să mergeți cu mașina personală pentru o mai mare libertate de mișcare, acest lucru nu este indicat în perioada sărbătorilor legale când drumul poate fi extrem de aglomerat. De exemplu, dacă de la București la Sinaia de regulă faci aproximativ 2h, în perioada sărbătorilor poți ajunge să faci până la 6h. Din acest considerent se recomandă trenul sau microbuzul. În autogara și în gara Sinaia ajung trenuri și microbuze din cele mai importante orașe ale țării, într-un program regulat.
Experimentează o vacanță activă
Sinaia este cu adevărat un vis frumos pentru iubitorii de trasee montane și activități în aer liber. De la drumeții ușoare la trasee cu grad ridicat de dificultate, Sinaia este garanția unei vacanțe active. Dintre cele mai importante atracții la pas, amintim aici: Munții Bucegi: Babele, Sfinxul, Schitul din Peștera Ialomiței, Lacul Bolboci și cascada Urlatoarea.
În Sinaia vei găsi să închiriezi biciclete montane sau de agrement, atv-uri și chiar echipament pentru drumețiile tale, iar dacă vrei să admiri peisajele de la înălțime și te încadrezi în orarul 8-17:00, poți alege o plimbare cu Telefericul Prahova. Pentru cei mai aventuroși, există parcul de aventuri - Escapade Adventure Park – Cumpătu. Aici găsiți o gama variată de activități atat pentru adulți, cât și pentru copiii: trasee prin copaci, tiroliene, paintball în pădure, tir cu arcul, jeep safari și multe altele.
Desigur, în sezonul de iarnă, principala atracție a turiștilor sunt pârtiile de schi ale zonei. Acestea atrag turiști de toate vârstele pentru coborâri de agrement, schi fond, schi alpin, schi randonee, schi extrem și snowboard, iar pe partea de bob se organizează concursuri pentru cei mai experimentați.
Într-un cadrul pitoresc, Sinaia îmbină aprope perfect frumusețile naturale cu elemente arhitecturale unice. Un loc aparte din România, cu un bogat trecut cultural și social, fostă reședință a regilor, Sinaia abundă în obiective turistice ce merită vizitate, descoperite și admirate.
Castelul Peleș este o capodoperă a arhitecturii germane nou-renascentiste și este considerat de mulți drept unul dintre cele mai frumoase castele din întreaga Europa. El reprezintă o oprire aproape obligatorie pentru cei ce vizitează Sinaia. Castelul a fost construit în 1883 după ce a fost comandat de regele Carol I în 1873 și a găzduit acolo familia regală până în 1947. Cele mai bune lucrări de artă europeană, candelabre din cristal de Murano, vitralii germane și pereți acoperiți cu piele de Cordoba sunt ascunse de cele 160 de camere ale palatului și așteaptă să fie descoperite.
Drumul întortocheat care duce la uimitorul Castel Peleș este mărginit de vechea Mănăstire Sinaia și o scurtă vizită aici este o adevărată lecție de istorie. Domnitorul Mihai Cantacuzino a construit mănăstirea și Biserica Veche în 1695, după ce a vizitat locurile sfinte din Nazaret și Ierusalim. Micuța mănăstire a fost numită Sinaia în cinstea Muntelui Sinai, unde se spune că Moise a primit cele Zece Porunci. Această mănăstire, cu o istorie de peste 300 de ani, se remarcă printr-o asociere deosebită cu familia regală și prin cele două biserici construite la 150 de ani diferența (Biserica Veche construită în stilul autentic brâncovenesc și Biserica Nouă care prezintă ziduri înalte și solide, asemănătoare cetăților), iar peisajele zonei nu vor dezamăgi.
Tot în Stațiunea Sinaia poți vizita și Castelul Pelișor, Castelul Stirbey, Casa Memorială George Enescu, Cazino-ul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, iar restaurantele din zonă reprezintă și ele o atracție de sine stătătoare cu experiențe culinare ce merită încercate.