Saturn este o stațiune balneoclimaterică situată pe litoralul Mării Negre, în județul Constanța din România. Aceasta se află în apropierea stațiunii Mangalia și se învecinează cu o altă stațiune importantă, Venus. Este una dintre cele mai vechi stațiuni din România, fiind fondată în anul 1929 iar în momentul de față este cunoscută pentru izvoarele sale mezotermale sulfuroase dar și pentru complexul său hotelier.
Accesul în stațiune
Stațiunea Saturn se află în apropierea orașului Mangalia iar tocmai din acest motiv poți ajunge acolo cu mijloacele de transport în comun. Dacă îți dorești o călătorie fără să conduci poți merge cu trenul până în Mangalia iar de acolo poți opta pentru un mijloc de transport în comun către stațiune. De asemenea poți alege și călătoria cu autocarul fiind comodă și relativ rapidă. Pentru cei care își doresc să călătorească cu mașina personală, călătoria va fi rapidă și direct către destinație.
În interiorul stațiunii Saturn sistemul de transport în comun este dezvoltat. În cazul în care doriți să călătoriți în stațiunile apropiate o puteți face foarte simplu folosind microbuzul.
Clima în Saturn
Fiind localizată pe malul Mării Negre, stațiunea Saturn se bucură de un climat litoral cu temperaturi prietenoase. Temperatura medie anuală este 11 grade Celsius, temperaturile negative fiind aproape inexistente. Stațiunea Saturn este cea mai călduroasă dintre toate stațiunile de pe litoralul Mării Negre fapt datorat poziționării sale.
Pe timpul verii, durata de strălucire a soarelui este de 10-12 ore pe zi. Vara este singurul sezon în care turiștii pot face plajă sau pot înota în Marea Neagră. În toate celelalte anotimpuri stațiunea este foarte rar vizitată de turiști ținând cont de prezența sezonalității de la noi din țară. Dacă vă doriți o vacanță de relaxare în stațiunea Saturn este indicat să optați pentru perioada iunie-august, atunci când temperaturile sunt cele mai ridicate și precipitațiile reduse.
Cazarea în Saturn
De-a lungul timpului, pe teritoriul stațiunii Saturn s-au dezvoltat foarte multe unități de cazare pentru toate gusturile. Stațiunea Saturn este o locație foarte accesibilă în ceea ce privește tarifele pentru cazare tocmai de aceea este potrivită pentru toate buzunarele. În momentul de față turiștii se pot caza în hoteluri, vile, pensiuni dar și camping-uri. Cele mai multe dintre hoteluri oferă priveliști impresionante către mare. Pe teritoriul stațiunii se regăsesc hoteluri de o stea, două, trei sau cinci stele. Singurul hotel de cinci stele este Hotelul Saturn, cel care oferă cele mai calitative servicii din stațiune.
Gastronomia în Saturn
Posibilitățile de servire a meselor în stațiunea Saturn sunt multiple. Turiștii pot servi masa în incinta unităților de cazare unde au optat pentru sejur sau la restaurantele și terasele prezente în centrul stațiunii. Acestea oferă turiștilor atât preparate culinare de bază cât și preparate tradiționale locale pe bază de pește și fructe de mare. Meniul în această stațiune este foarte diversificat fiind astfel pentru toate gusturile.
De asemenea, pe lângă restaurantele și terasele deschise în timpul sezonului, stațiunea mai pune la dispoziție o mulțime de braserii, pizzerii și chioșcuri de unde turiștii pot cumpăra mâncare sau deserturi foarte rapid. Acestea sunt potrivite pentru cei care vor să servească ceva în timp ce se plimbă prin stațiune sau chiar pe plajă.
Saturn este una dintre puținele stațiuni balneoclimaterice din România, stațiune ce oferă turiștilor atât tratamente balneare, cât și plaje frumoase și activități turistice variate. Această stațiune a rezistat și s-a dezvoltat în timp oferind turiștilor servicii din ce în ce mai calitative, încercând să țină pasul cu evoluția semnificativă a litoralului românesc. Este o locație liniștită unde oamenii de toate vârstele își pot petrece timpul, fie că sunt în căutare de relaxare, bronz perfect sau distracție.