Una dintre cele mai atractive regiuni din Spania pentru turiștii în căutare de soare este nordul Cataloniei. Costa Brava a devenit o atracție deosebită pentru turiștii din nordul Europei și din întreaga lume începând cu anii ‘50, când a început dezvoltarea turistică a regiunii.
În principal datorită climei foarte plăcute și a plajelor excelente, turismul a crescut în mod constant în Costa Brava; în plus, în ultimii ani, multe companii aeriene low-cost au contribuit și ele la creșterea numărului de turiști care sosesc aici. Cele mai vizitate orașe din Costa Brava sunt: Tossa de Mar, Lloret de Mar, Calella de Palafrugell, Llafranc, Sa Riera, Cadaqués sau l'Estartit.
Vremea în Costa Brava
Datorită diversității geografice, în Costa Brava (coasta sălbatică în dialectul catalan) există numeroase clime și microclimate,în funcție de altitudine și de apropierea de mare. Dar, în general putem spune că regiunea din provincia Girona are un climat mediterranean cu veri fierbinți și ierni blânde și cu precipitații reduse. În medie, cele mai calde luni sunt iulie și august, iar cele mai reci luni din an sunt ianuarie și februarie.
Dacă vrei să eviți canicula și să profiți de tot ce are de oferit Costa Brava Spania, trebuie să știi că în aprilie și mai numărul turiștilor este scăzut față de celelalte perioade din an, iar temperaturile sunt foarte plăcute (17-20°C). Dacă vii în Costa Brava pentru a te relaxa la plajă și pentru a practica sporturi nautice, iulie și august sunt cele mai potrivite luni pentru a-ti rezerva sejurul.
Cum ajungi în Costa Brava Spania
Costa Brava este o regiune de coastă situată în nord-estul Cataloniei, în provincia Girona (Spania). Pentru a ajunge în Costa Brava, poți lua avionul până în Barcelona, iar de aici se merge cu autocarul până la hotelul ales (durata călătoriei cu autocarul este de aproximativ 1 oră). Dacă nu vrei să călătorești cu autobuzul, din aeroport se poate închiria o mașină cu care să te deplasezi pe parcursul șederii în Spania.
Atracții turistice de top în Costa Brava
Cea mai cunoscută stațiune din Costa Brava este Lloret del Mar, aflată la 75 km de Barcelona. Pe lângă plajele superbe, Lloret del Mar este recunoscută pentru viața de noapte palpitantă, restaurantele și barurile ce atrag mulți tineri în special în timpul sezonului estival.
Dacă, din contră, vrei o vacanță relaxantă la malul mării, poți alege stațiunea Blanes, un fost sat de pescari ce păstrează încă obiceiurile și atmosfera liniștită de altădată. Iar dacă vrei să vezi unde au trăit și au creat artiști de talie mondială precum Salvador Dali, Joan Miro si Pablo Picasso, trebuie să mergi până aproape de granița cu Franța si munții Pirinei, unde se află orașul Port Lligatsi din Cadaquès.
Printre cele mai vizitate atracții din Costa Brava se numără Muzeul Figueres Dali din satul Figueres, casa din Port Lligat în care a locuit Salvador Dali până în 1982 și care a fost transformată în muzeu, precum și Castell Gala-Dali, clădirea medievală din orașul Pubol unde s-a retras Dali după moartea soției sale.
Farul Sant Sebastia, Parcul Natural Cap de Creus și Parcul natural Aiguamolls de l’Emporda sunt atracții pe care nu ai vrea să le ratezi dacă ai ales să vii în Costa Brava.
Oriunde ai merge și orice ai alege să faci în Costa Brava, vei fi uimit de farmecul special al acestui loc. Holiday Office te poate ajuta să alegi un pachet turistic potrivit pentru tine și familia ta. Contactează-ne pentru mai multe detalii și fă-ți bagajele pentru una din cele mai frumoase vacanțe pe care le-ai trăit.